Servicii si preturi
emailPSIHOLOGIE CLINICA
examen psihologic pentru comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap (q.i., gafs, mmse)
250 RON
Evaluarea psihologică pentru persoanele adulte cu handicap, implică o analiza a  factorilor psihologici pentru identificarea  stărilor psihologice   de   sănătate   şi/sau   boală   şi   a   mecanismelor   psihologice   de etiopatogeneză și/sau de sanogeneză cu relevanță pentru persoana evaluată. Evaluarea persoanelor cu handicap este un proces complex şi continuu prin care sunt estimate şi recunoscute particularităţile de dezvoltare, integrare şi incluziune socială a acestora. Procesul presupune colectarea de informaţii cât mai complete şi interpretarea acestora în scopul orientării asupra deciziei şi intervenţiei. Evaluarea este subordonată principiului interesului persoanei cu handicap, potrivit căruia orice decizie sau măsură este luată numai în interesul acestei persoane. Evaluarea prezintă următoarele caracteristici: ·       este axată pe potenţialul de dezvoltare, integrare şi incluziune socială al persoanei, evidenţiază ce ştie şi ce poate face, ce abilităţi şi deprinderi are sau poate dezvolta; ·       este bazată pe modelul social al abordării dizabilităţii, presupunând o abordare integratoare a elementelor relevante: sănătate, grad de adaptare psihosocială, nivel de educaţie, grad de dezvoltare a abilităţilor profesionale; ·       este unitară, în sensul că operează cu aceleaşi obiective, criterii, metodologii; ·       respectă drepturile şi demnitatea persoanei cu handicap. Sunt evaluate in principal: capacitatea de invatare (memorie, atentie, test IQ, testul Ceasului, test MMSE-Mini-Mental State Examination, Scala Reisberg), nivelul de dezvoltare bio-psiho-comportamentala, nivelul de autonomie sociala – (ADL, IADL, Scala GDS – Scala Depresiei Geriatrice, Scala GAFS – Global Assesment of Functioning Scale), abilitatile socioafective, abilitatile cognitive, functiile executive, abilitatile somatice si motorii etc. In consecinta, au fost stabilite mai multe grade de handicap in functie de nivelul deficientei: handicap usor, handicap mediu, handicap accentuat, handicap grav. Serviciul de evaluare psihologică a persoanelor adulte cu handicap se poate face la sediul propriu sau la domiciliul persoanei, în cazul persoanelor nedeplasabile. Rolul examinarii este de a recomanda sau nu încadrarea, respectiv menţinerea în grad de handicap a unei persoane, precum şi programul individual de reabilitare şi integrare socială a acesteia. Evaluare psihologică se finalizează cu eliberarea raportului de evaluare pentru comisia de încadrare în grad de handicap.
zoho chat