Testimonial image

Șocul emoțional și consecințele lui!

Orice boală este cauzată de un șoc emoțional. În momentul în care experimentăm un șoc emoțional, creierul face legătura între psihic și organ, oferind soluții adaptative la situația “neprielnică” sau periculoasă în care se află.

În funcție de modul în care persoana percepe evenimentul traumatizant, creierul va acționa un anumit organ, cel mai potrivit pentru a rezista in situația respectiva.

Recidiva înseamnă repetarea aceluiași tip de conflict în urma unui eveniment identic sau similar. De exemplu, cineva este mușcat a doua oară de un câine. Sau cineva este concediat, iar la următoarea concediere (recidiva), suferă același tip de conflict ca prima dată. Ca urmare, este afectat același țesut și apar simptome similare sau identice ca la conflictul anterior.

În momentul unui șoc emoțional sufletesc (ȘES), sufletul înregistrează prin toate simțurile disponibile absolut tot ce se petrece în acel moment. Acest lucru o face pentru a ne putea avertiza pe viitor de același tip de pericol. Factorul salvat de suflet și asociat cu acel pericol este numit ȘINA. El poate fi unul vizual, auditiv, olfactiv, ora exactă, un obiect, o persoana, un aliment etc.

Copiii mici și animalele reacționează instinctiv cu frică la apariția șinelor, evitându-le de îndată ce dau din nou de ele. Un copil care s-a fript pe limba cu lapte va sufla pe urma și în iaurt, căci e alb și seamănă cu laptele.

Un câine care a suferit un șoc într-o mașina, nu se va mai urca benevol niciodată într-o mașină.

Adulții însă, își suprimă cu ajutorul rațiunii reacția de protecție și vor face lucruri pe care un animal sau un copil mic le-ar evita. Mecanismul acesta are, de fapt, rolul de a ne păzi pe viitor de pericolele deja trăite, dar el nu mai este folositor dacă noi nu reacționam conștient și ignoram șina. Chiar dacă frica nu mai este prezenta pe plan conștient, sufletul, care reprezintă și partea conștientă și cea subconștientă, va reacționa mai departe la aceste sine, până când frica de cele întâmplate a fost eliminată definitiv din subconștient.

Eliminarea fricii din suflet se poate face prin simpla conștientizare sau cu ajutorul terapiei.

Șinele sunt foarte importante, căci ele sunt cheia rezolvării conflictelor care recidivează inconștient și automat, ducând la toate bolile care reapar periodic sau nu mai trec: boli cronice, alergii și intolerante, sindrom menstrual, fobii, aversiuni, obsesii, vise recurente etc. Factorul salvat de suflet in momentul socului poate fi orice:

- un anumit aliment;

- un anumit fel de mâncare;

- componenta unui aliment (lactoza, glucoza, gluten, histamina);

- un medicament;

- polenul sau mirosul unei plante sau al unui copac;

- o insecta sau veninul ei;

- un anumit miros;

- fum sau abur;

- o anumită culoare;

- un anumit sunet;

- contactul cu un metal sau o substanța;

- contactul cu un obiect;

- un anumit animal;

- parul unui animal;

- un anumit loc;

- un anumit anotimp;

- o anumită zi din săptămâna, weekend sau o anumită zi din an;

- o anumită luna sau ora;

- o anumită vreme;

- o acțiune;

- menstruația, ovulația, nașterea, actul sexual;

- o stare psihică (furie, teama, bucurie, etc);

- durere fizica, mâncărimi, oboseala fizica;

- o anumită persoana sau un anumit tip de persoane.

In general, numai un singur factor este salvat și asociat cu șocul suferit. Exista însă cazuri când se instalează mai multe șine simultan.

De multe ori, din cauza șocului trăit, rămâne în suflet o frică conștientă numita fobie sau anxietate.

Alteori, în loc de fobie, rămâne o aversiune sau o obsesie față de lucrurile implicate în șocul emoțional sufletesc.

Rezolvarea șinelor se face prin conștientizarea faptului că acel pericol din trecut nu mai există sau a încetat să mai aibă vreo semnificație (dacă e cu adevărat un pericol trecut).

Cei care au suferit traume ar suferi mult mai puțin dacă ar putea povesti cuiva despre ele (se recomandă terapia)

Șinele instalate în momentul șocului emoțional sufletesc sunt cauza reala pentru alergiile, intolerantele și sensibilitățile existente dar și pentru aproape toate bolile “cronice”.

Boala cronica este urmarea unei slăbiciuni, a unei defecțiuni ireparabile a trupului.

Soluționarea reala a unui conflict este cea mai eficientă terapie, iar aceasta presupune mai întâi găsirea exactă a cauzei, dar și posibilitatea de a o elimina.

presentation image
Autor:    Simionescu Roxana, Psiholog, Terapeut, Dezvoltare Personala
Gestionarea stresului și a anxietății în perioada Postului
Evaluarea psihologică complexă și de integritate pentru ocuparea funcțiilor publice în structurile antifraudă – ANAF
Apneea
zoho chat