Testimonial image

Pornind de la mitul lui Narcis, multe persoane sunt descrise de catre cunoscuti, colegi, prieteni ca fiind narcisiste. Totusi, exista o diferenta importanta intre pornirile narcisice pe care le manifesta orice individ, la un moment dat, si adevarata tulburare narcisica de personalitate, o boala clasificata de DSM si recunoscuta de specialistii in sanatate mintala.

In limbajul comun, narcisismul este considerat a fi tendinta unei persoane de a se purta ca si cum totul i s-ar cuveni, de parca ar fi superioara celor din jur. O persoana cu tendinte narcisice se intristeaza sau se infurie atunci cand cei apropiati dedica timp sau incredere altor persoane, respinge critica sau o percepe foarte personal, are tendinta de a da vina pe ceilalti pentru esecuri sau greseli.

Aceasta atitudine influenteaza, cu siguranta, relatiile interpersonale, dar el ramane un adult perfect functional desi intampina dificultati de relationare, iar capacitatea sa de functionare este afectata.

Toti avem o doza de narcisism dar aceasta doza de narcisism este sanatoasa, pentru ca ea ne face sa ne dorim tot ceea ce este mai bun in viata. Noi toti ne ghidam comportamentul in functie de rasplata emotionala pe care o putem primi.

Diferenta o face modul de raportare la emotiile celorlalti. Narcisistul nu are scrupule si nu este interesat de consecintele gesturilor sale asupra celorlalti, singurul lucru important fiind sa obtina ceea ce isi doreste.

Ce este si cum apare tulburarea narcisica de personalitate

Tulburarea narcisica de personalitate este inregistrata de DSM, incadrata in categoria tulburarilor de personalitate dramatice. E usor de recunoscut o personalitate narcisica, deoarece individul este stapanit de o perceptie exagerata a propriei importante, are emotii intense si exagerate, o imagine de sine distorsionata, un sentiment exagerat de importanta si o orientare nemiloasa in directia obtinerii succesului si a puterii.

Interesul narcisicului pentru cei din jur este minim; el cauta admiratia perpetua a celorlalti, dar este lipsit complet sau aproape complet de empatie.

Cauzele narcisismului nu sunt cunoscute, in prezent. Precum in cazul altor tulburari de personalitate, exista o multime de teorii si se considera ca este vorba despre un model care imbina cauze biologice, genetice, sociale si psihologice, printre care sunt incluse:

  • un temperament foarte sensibil inca de la nastere;
  • o educatie bazata pe laude si admiratie din partea adultilor, admiratie excesiva si fara motivatie reala;
  • felicitari sau criticism excesive in perioada copilariei, indulgenta sau apreciere excesiva de catre parinti;
  • neglijare si abuz emotional sever in copilarie.

Narcisismul și Sinele Fals

Pentru ca, in copilarie, narcisistul nu a reusit sa isi dezvolte corespunzator stima de sine, el a construit un Sine Fals, care ii permite sa se descurce. Este vorba despre o masca pe care narcisistul o poarta in public, pentru a reusi sa se simta demn de aprecierea celor din jur.

Purtarea mastii are doua efecte importante asupra persoanei care sufera de narcisism:

  • Este epuizanta, solicitand intens si permanent resursele intelectuale si emotionale;
  • Este un factor de stres, narcisistul traind cu permanenta teama ca va fi descoperit asa cum e el, in realitate.

Sinele Fals este o metoda de protectie a narcisicului, care evita contactul cu realitatea: se simte gol pe dinauntru, iar lumea in care traieste este inventata, pentru a ascunde acest adevar de cei din jur. Sinele Fals dobandeste din ce in ce mai multa putere, dar nu este niciodata multumit de ceea ce primeste.

Narcisicul nu se iubeste pe sine; in schimb, isi adora Sinele Fals. Pentru a nu fi confruntat cu realitatea, adica imposibilitatea de a-si accepta anumite trasaturi, narcisicul construieste o alta imagine despre el insusi, pe care o arata intregii lumi.

Mecanismul prin care reuseste narcisicul sa supravietuiasca este dobandirea atentiei continue din partea celorlalti, nevoia de atentie nefiind niciodata satisfacuta, pentru ca toti ceilalti sunt demni de dispret.

Tipuri de narcisism

Toti cei care sufera de narcisism patologic au in comun o serie de trasaturi de personalitate, dar imaginea de sine a acestora si modul in care se raporteaza la emotii (proprii sau ale celorlalti) permite incadrarea lor in doua tipologii diferite:

  • narcisicul vulnerabil
  • narcisicul grandios

Narcisicul vulnerabil

Narcisicul vulnerabil este caracterizat de o traire intensa a emotiilor. El se simte neajutorat, sufera de anxietate, care poate atinge cote foarte ridicate, si intra intr-o stare de panica si frustrare acute, atunci cand nu este tratat, in permanenta, ca fiind cea mai importanta persoana de pe planeta.

Narcisicul vulnerabil oscileaza foarte puternic intre starile de superioritate si inferioritate si este stapanit de o puternica teama de abandon si de respingere. Ca urmare a lipsei de siguranta care i-a definit copilaria, narcisicul vulnerabil recreeaza acest mediu, care ii este familiar, inconjurandu-se cu parteneri infideli.

Narcisicul vulnerabil este tentat in permanenta sa dezvolte o relatie de codependenta fata de cineva care sa ii oglindeasca propria nesiguranta. Alaturi de el, rolul partenerului este de furnizare continua a stimulilor externi, care sa confirme sau sa infirme starile emotionale ale acestuia.

Narcisicul grandios

Narcisicul grandios este mult mai putin sensibil la emotii. El afiseaza o stare de permanenta incredere in propriile forte, este convins de propria superioritate si pare sa aiba o incredere infinita in propria persoana.

De cele mai multe ori, narcisicul grandios este cel care a invatat din copilarie ca este superior celorlalti: ceea ce cauta sa obtina narcisicul grandios este o permanenta reconfirmare a meritelor sale. Agresiv si dominator, nu resimte niciun fel de sentiment de rusine fata de sine sau fata de ceilalti, nu este interesat de partener, singurul lucru important pentru el fiind sa primeasca admiratia perpetua pe care considera ca o merita.

Diagnosticarea tulburarii narcisice

Diagnosticarea tulburarii narcisice de personalitate este rara, din cateva motive concrete:

  • Narcisistul se situeaza pe un spectru larg, astfel ca doua persoane care sufera de narcisism se pot comporta foarte diferit;
  • Narcisistul nu considera ca ar avea nevoie de ajutor, asa ca nu contacteaza specialisti in sanatate mintala;
  • Narcisistul nu poate colabora cu niciun psihoterapeut, pentru ca acesta este automat plasat pe o treapta inferioara.

Trasaturi narcisice

DSM-IV enumera urmatoarele trasaturi definitorii ale persoanelor care sufera de tulburare narcisica de personalitate:

  • O perceptie exagerata legata de propriile realizari si abilitati;
  • O nevoie permanenta de atentie si confirmare prin lauda;
  • O convingere ca e special si ca ar trebui sa fie inconjurat de persoane cel putin la fel de speciale;
  • Fantezii legate de faima, bani, succes;
  • Convingerea ca merita si i se cuvine un tratament preferential;
  • Invidie intensa fata de ceilalti;
  • Convingerea ca este intens invidiat;
  • Incapacitatea de a recepta emotiile pe care le percep cei din jur si indiferenta fata de acestea;
  • Asteptarea ca orice propunere/afirmatie sa se bucure de apreciere si sustinere, doar pentru ca ii apartine;
  • Raspuns exagerat la critica, prin sentimente de furie, rusine sau umilinta.

Minciuna patologica este un simptom important al narcisismului, un instrument care ii permite narcisicului sa obtina si sa mentina controlul. Narcisicul minte si este convins ca toti din jur mint, astfel ca ii este imposibil sa aiba incredere in cineva. Mai mult decat atat, pentru ca este convins ca sinceritatea nu face decat sa le ofere celorlalti instrumente sa il doboare, ajunge sa creada in propriile minciuni.

Narcisicul in relatia de cuplu

Narcisicului ii este foarte greu sa mentina orice fel de relatii sociale, din cauza lipsei sale de empatie si a egoismului pe care il manifesta.

In ceea ce priveste relatia de cuplu, aceasta este marcata adeseori de gelozie extrema, eventual cuplata cu perversiuni sexuale extreme, concretizate in degradarea sexului opus. Poate mentine o relatie profund disfunctionala cu persoane co-dependente, care ii cauta afectiunea pe care nu o vor dobandi niciodata.

Barbatul narcisic este adesea misogin. El adopta toate stereotipurile misogine referitoare la femei, care sunt mincinoase, manipulatoare, usuratice - relatia de cuplu fiind profund marcata de dorinta razbunarii pe mama.

Femeia narcisica este la fel de lipsita de consideratie fata de barbati, ea recreand scenariul in care isi pedepseste tatal pentru rana narcisica pe care i-a produs-o in copilarie. Dispretul pe care il manifesta in legatura cu barbatii este puternic si se poate concretiza prin manipulare si perseverenta in emascularea partenerului.

Furia narcisica

Cauza furiei narcisice nu are legatura cu gravitatea afrontului. De multe ori, acesta este absolut nesemnificativ: o contrazicere verbala, sugestia ca anumite haine nu sunt cea mai potrivita alegere sau alte situatii similare, care, pentru alte persoane, nu ar reprezenta o problema. Pentru narcisic, inclusiv lipsa laudelor devine un atac ce declanseaza riposta.

Riposta narcisicului este denumita de specialisti furie narcisica. Ea este complet disproportionata, de obicei, si poate varia de la ignorare pana la violenta verbala si/sau fizica. Pentru ca narcisicul percepe totul ca pe un atac la propria persoana, umilirea interlocutorului este cea mai comoda metoda de riposta. In functie de cum se manifesta riposta, furia narcisica poate fi descrisa ca:

  • exploziva, cu violenta verbala si fizica, indreptata catre tot ceea ce este in jur;
  • pasiv-agresiva, cu tacere si urzirea unor planuri de razbunare. 

Narcisicul este intr-o permanenta cautare a afirmarii prin intermediul relatiilor sociale, in care nu reuseste, insa, sa se implice. Fara vindecarea ranii narcisice primare, schimbarea comportamentului narcisicului ramane imposibila. Narcisicul ajunge, adesea, singur la sfarsitul vietii, ceea ce nu face decat sa ii confirme trauma initiala si convingerile dupa care si-a ghidat intreaga viata.

 

presentation image
Autor:    Simionescu Roxana, Psiholog, Terapeut, Dezvoltare Personala
MODELUL DE PERSONALITATE PCM
Ce este brainstorming-ul?
Pasi pentru alegerea banilor
zoho chat