Dacă am aşeza un copil de trei ani în mijlocul camerei şi am începe să ţipăm la el, spunându-i cât de prost este, criticându-l pentru că nu face niciodată ceea ce trebuie, spunându-i că trebuie să facă cutare lucru, dar să nu facă cutare lucru, dacă îl tragem de urechi, arătându-i dezordinea pe care a lăsat-o, şi dacă îi dăm câteva palme la fund, vom sfârşi prin a avea un copil docil, aşezat la colţ şi făcând tot ce îi spunem, dar cu ochii în lacrimi.

Poate că el ne va asculta de acum înainte, dar noi nu îi vom putea cunoaşte niciodată adevăratul potenţial.

Dacă am lua acelaşi copil şi dacă i-am spune cât de mult îl iubim, cât de mult ne pasă de el, cât de mult ne place cum arată, cât de inteligent este, cât de bine se descurcă în tot ceea ce face, dacă i-am explica faptul că este normal să greşească, întrucât numai astfel poate învăţa şi dacă i-am spune că vom fi întotdeauna alături de el, indiferent ce ar face în viaţă, copilul va face dovada unui potenţial care ne va uimi!

Fiecare dintre noi are în interior un copil de trei ani. Din păcate, noi ne petrecem majoritatea timpului ţipând la el şi criticându-l, după care ne mirăm că viaţa noastră nu merge aşa cum trebuie.

Dacă ai avea un prieten care te-ar critica întotdeauna, ţi-ar plăcea să îl ai tot timpul în preajma ta? Poate că exact aşa ai crescut tu pe vremea când erai copil.

Este trist, dar aceste lucruri s-au petrecut cu mult timp în urmă. De aceea, în cazul în care continui să te tratezi singur în acelaşi fel, situaţia ta actuală este chiar mai tristă.

Ai aşadar în faţă două liste cu mesajele negative pe care le-ai auzit pe vremea când erai copil. În ce măsură corespunde această listă cu convingerile tale negative actuale legate de tine însuţi? Sunt mesajele primite în copilărie identice cu aceste convingeri? Sunt ele aproape identice? Probabil că da.

De cele mai multe ori, noi ne bazăm scenariul vieţii pe mesajele primite în copilărie.

„Adulţii” au reuşit să ne transforme în nişte copilaşi ascultători şi cuminţi, care fac ce li se spune şi care acceptă „adevărurile” care le sunt transmise. Este foarte uşor să dai vina pe părinţi şi să rămâi o victimă pentru tot restul vieţii. Din păcate, această situaţie nu este deloc amuzantă, iar convingerea care stă la baza ei nu te va putea scoate vreodată din blocajul în care te afli.

Condamnarea familiei

Condamnarea sau învinovăţirea altor persoane reprezintă cea mai sigură cale de a rămâne blocat în problema cu care te confrunţi. Prin condamnarea unei alte persoane, noi renunţăm practic la puterea noastră personală. Numai înţelegerea ne poate ajuta să ne ridicăm deasupra problemei şi să preluăm frâiele propriului nostru viitor.

Trecutul nu mai poate fi schimbat. În schimb, viitorul este modelat de gândurile noastre actuale. Dacă dorim să ne eliberăm de povara trecutului, este foarte important să înţelegem că părinţii noştri au făcut tot ce au ştiut mai bine, ţinând însă cont de nivelul de conştiinţă, de înţelegere şi de luciditate pe care îl aveau. Ori de câte ori acuzăm pe altcineva pentru problemele noastre, noi nu ne asumăm responsabilitatea care ne revine pentru ele.

Cu siguranţă, oamenii care te-au rănit cândva au fost la fel de speriaţi ca şi tine. Ei se simţeau la fel de neajutoraţi cum te simţi tu acum. De altfel, ei nu te-ar fi putut învăţa alte lucruri decât cele pe care le-au învăţat la rândul lor.

Cât de multe lucruri ştii despre copilăria părinţilor tăi, îndeosebi despre perioada de dinainte de vârsta de zece ani? Dacă mai este posibil, întreabă-i. Dacă vei afla mai multe informaţii despre copilăria lor, vei înţelege probabil mult mai bine de ce te-au crescut aşa cum au făcut-o.

Această înţelegere nouă va atrage inevitabil după sine mai multă compasiune.

Dacă nu mai poţi afla cum au crescut părinţii tăi, încearcă să-ţi imaginezi acest lucru. Ce fel de copilărie putea da naştere unui astfel de adult?

Dacă doreşti să te eliberezi, tu ai nevoie de aceste informaţii. Nu te vei putea elibera niciodată până când nu îţi vei putea elibera mai întâi părinţii. Nu te vei putea ierta niciodată pe tine până când nu îi vei ierta pe ei. Dacă te aştepţi ca ei să fie perfecţi, înseamnă că vei aştepta acelaşi lucru de la tine, şi incapacitatea de a atinge acest standard te va face să suferi întreaga viaţă.

Alegerea părinţilor noştri

Eu cred cu toată convingerea în teoria care spune că noi ne alegem părinţii înainte de a ne naşte, întrucât lecţiile pe care le învăţăm depind întotdeauna de „slăbiciunile” părinţilor noştri.

Eu cred că toţi oamenii se află într-o călătorie nesfârşită de-a lungul eternităţii. Noi am venit pe această planetă pentru a învăţa anumite lecţii particulare, absolut necesare pentru evoluţia noastră spirituală. În acest scop, ne alegem singuri sexul, culoarea pielii, ţara, după care ne căutăm o pereche de părinţi ideali care să „reflecte” exact tiparele noastre mentale.

Vizita noastră pe această planetă nu diferă foarte mult de mersul la şcoală. Dacă doreşti să te faci cosmetician, trebuie să mergi mai întâi la o şcoală de cosmetică. Dacă vrei să te faci mecanic, trebuie să urmezi nişte cursuri de calificare în mecanică. Dacă vrei să devii avocat, trebuie să urmezi facultatea de drept. În mod similar, părinţii pe care ţi i-ai ales în această viaţă sunt „cei mai buni experţi din lume” în domeniul în care doreşti să te perfecţionezi.

Atunci când cresc, oamenii au tendinţa să arate acuzator cu degetul către părinţii lor şi să le spună: „Uite ce mi-ai făcut!” Eu una cred însă că ei şi i-au ales singuri…

Ascultarea altora

Pentru copilul mic, fraţii şi surorile mai mari sunt ca nişte zei. Dacă aceştia sunt nefericiţi, ei se răzbună de regulă pe cel mic, abuzându-l fizic sau verbal.

Mulţi copii mici aud de la fraţii lor mai mari lucruri de genul:

„Te voi spune pentru ce ai făcut” (afirmaţie care le induce o stare de vinovăţie).

„Eşti doar un copil. Nu am de gând să mă joc cu tine”.

„Eşti prea prost ca să te joci cu noi”.

De asemenea, profesorii de la şcoală îl influenţează foarte mult pe copil. De pildă, când eram în clasa a cincea, o profesoară mi-a spus cu fermitate că sunt prea înaltă pentru a fi balerină. Am crezut-o şi am renunţat la dorinţa mea de a deveni dansatoare până când a fost prea târziu pentru a-mi mai putea alege această carieră.

Când erai la şcoală, ai înţeles faptul că testele şi lucrările aveau drept unic scop să-ţi măsoare nivelul actual al cunoştinţelor, sau ţi-ai imaginat că acestea erau măsura adevăratei tale valori?

Mulţi prieteni din copilărie ne-au influenţat la rândul lor, împărtăşind cu noi informaţiile lor incorecte şi înţelegerea lor greşită. În plus, ceilalţi copii de la şcoală ne-au tachinat şi ne-au rănit sufleteşte.

Când eram copil, ceilalţi copii îmi spuneau Lunney (n.n. Lunatica), întrucât considerau că nu trăiesc cu picioarele pe pământ.

Vecinii ne-au influenţat şi ei atunci când am fost copii, nu doar prin observaţiile lor directe, ci şi prin convingerea care ne-a fost inoculată de mici: „Ce vor gândi vecinii?”

Aminteşte-ţi de celelalte figuri autoritare care te-au influenţat în copilăria ta.

Peste toate, mai există şi sugestiile foarte convingătoare pe care le auzim zilnic în reclamele de la televizor sau pe care le-am citit în reviste. Din păcate, foarte multe produse au reclame care ne fac să ne simţim lipsiţi de valoare dacă nu le folosim…

Noi ne aflăm cu toţii în această lume pentru ne transcende fostele limitări, oricare ar fi fost acestea. Ne aflăm aici pentru a ne recunoaşte propria măreţie şi divinitate, indiferent ce ne-au spus alţii de-a lungul vieţii. Tu ai propriile tale convingeri negative de depăşit, la fel cum toţi ceilalţi oameni trebuie să îşi transceandă convingerile lor.

- Louise Hay