1. Considerații generale
Negocierea ”este formă de comunicare ce presupune un proces comunicativ, dinamic, de ajustare, de stabilire a acordului în cazul apariției unor conflicte de interese, prin care două sau mai multe părți, animate de mobiluri diferite și având obiective proprii, își mediază pozițiile pentru a ajunge la o înțelegere mutual satisfăcătoare” (Deac,I., Introducere în teoria negocierii, Editura Paideia, București, 2002, p. 9)
Dar nu orice negociere este o artă. A respecta un script, pe care eventual l-ai invățat la curs sau o șmecherie nu este artă. Să combini însă, cu naturalețe și adaptat propriului stil, elementele unei negocieri, este o operă de artă. Să faci artă din negociere presupune foarte mult timp și foarte multă energie investită dacă vrei să obți cu adevărat rezultate remarcabile.
Negocierea ar trebui să decurgă după un plan bine gândit, cu etape care urmează o anumită logică:
- Introducere - crearea unei atmosfere pozitive, plăcute, fiind amabil cu partenerul;
- Trecerea în revistă a problemelor-identificarea scopurilor globale.
- Evaluarea diferențelor existențe între părți și a consecințelor nereușitei negocierii;
- Trecerea în revistă a acelor momente care au avut loc înainte și au avut impact asupra derulării situației problematice;
- Definirea și stabilirea principalelor teme de discuție și a punctelor care trebuie soluționate mai întâi;
- Dezbaterea temelor, clarificarea a ceea ce-și doresc partenerii;
- Etape de compromis în care fiecare renunță la câte ceva;
- Înțelegerea și stabilirea planului.
Negocierile propriu-zise pot constitui un proces mai îndelungat, cuprinzând mai multe etape sau runde. Se poate întâmpla, că negocierile să fie întrerupte din cauza rigidității punctelor de vedere. Practica arată că etapele menționate nu prea sunt respectate, mai ales în situaţii de criză. Indiferent dacă aceste etape sunt sau nu respectate, în cadrul oricărei negocieri intervin câteva faze (pregătirea, alegerea poziţiei iniţiale, tatonarea) şi activităţi de importanţă majoră (atingerea unor rezultate de fond, influenţarea echilibrului de putere, formarea atmosferei constructive, realizarea flexibilităţii metodice).
Odată cu intrarea în adolescență apar opozițiile, refuzurile și rebeliunea. Deseori, ne simțim copleșiți și nu mai știm cum să ne abordăm propriul copil. Adolescența este cea mai delicată etapă a copilăriei, presărată cu schimbări și experiențe noi, dar și cu un soi de rebeliune a copilului, ce se bate cap în cap cu regulile pe care încerci să le impui în comportamentul și educația lui. Rebeliunea este o etapă normală prin care trece un adolescent. Este perioada în care încearcă să se cunoască mai bine, să experimenteze lucruri noi și să arate părinților că se descurcă pe cont propriu. Impunerea de reguli trebuie făcută în cooperare cu adolescentul, care nu mai e un copil mic ce trebuie ghidat de la spate. A crescut, are opinii și păreri, care trebuie implementate în sistemul de reguli, pentru a te putea înțelege cu el.
2. Dezbateri
Viața lângă un adolescent poate fi copleșitoare. Copilul de lângă tine se transformă peste noapte într-un străin independent, cu gusturi și valori diferite de cele ale familiei lui. Cultura populară în care trăiește astăzi un adolescent este mai crudă, mai violentă, mai materialistă și mai sexualizată decât a noastră. Unii părinți aleg să pună piciorul în prag și să-i pedepsească pentru orice abatere, oricât de neînsemnată ar fi, alții se resemnează și preferă să privească de pe margine, fără să se mai implice. Niciuna dintre aceste atitudini nu este potrivită.
Cum să-i asculți pe adolescenți și cum sa te faci ascultat este o problemă incitantă și extrem de importantă, trebuiesc abordate problemele complicate cu care se confruntă astăzi adolescenții și părinții lor, de la anturaj și pierdutul nopțiilor, până la sex, fumat și droguri. Părinții care vor să-i ajute pe copii să traverseze anii furtunoși ai adolescenței sunt sfătuiți să ia măsuri fără să pedepsească, să-și manifeste furia fără să rănească, să discute despre sex și droguri fără să țină discursuri care să alieneze, să nu impună comportamente fără că mai întâi să asculte.” Nu puteți să-i protejați de toate pericolele din lumea de astăzi sau să-i cruțați de agitația emoțională a anilor de adolescentă sau să scăpați de cultură pop care îi bombardează cu mesaje nesănătoase. Dar dacă puteți să le creați un anumit tip de climat în familie, în care copilul vostru să-și poată exprima liber sentimentele, există marea șansă că ei să fie mai dispuși să vă împărtășească sentimentele. Mai dispuși să ia în considerare perspectivă voastră de adulți. Mai capabili să vă accepte restricțiile. Mai dornici să fie protejați de valorile voastre.” (Faber,A., Mazlish, M. Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat , Editura Curtea Veche, București, 2010, p. 24 )
Centrul din creier de care depind relațiile sociale este perfect dezvoltat în jurul vârstei de 24 de ani. Așadar, în adolescentă vorbim despre un creier care nu mai aparține unui copil, ci e în plină dezvoltare și, în plus, bombardat de hormoni care îi pot perturba activitatea. Dar nu înseamnă că până la 24 de ani, copilul și adolescentul nu au nici o responsabilitate.” Dacă vrem că adolescenții noștri să fie mai disciplinați și mai responsabili, trebuie să le dăm șansa de a face alegeri și de a conștientiza faptul că există limite. E bine să creionam aceste limite cât mai devreme, pentru că se prefigurează multe probleme...” (Elias,M.J., Tobias, S.E., Friedlander, B.S., Inteligența emoțională în educația copiilor, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2007, p 290)
Pe de altă parte, hormonii din adolescență vor determina o proastă imagine în oglindă, dar și crize de furie și labilitate emoțională. E momentul să le comunicați că, din cauza hormonilor, nu le place cum arată și au un echilibru psihic precar, dar că, odată cu înaintarea în vârstă, aceste stări vor trece de la sine.
În cartea sa The Seven Habits of Highly Effective Families, Stephen Covey spune că atunci când membrii unei familii strigă, mesajul de obicei înseamnă "înţelege-mă", "ascultă-mă", "respectă-mă". Se recomandă ca fiecare membru al familiei să înveţe să fie răbdător şi să se controleze pentru a asculta mai întâi şi a vorbi mai târziu. Exprimând mânia în exces, aceasta duce la vină şi ruşine în interacţiunile noastre familiale şi face ca acestea să se răcească. Temperamentul nostru ne va crea probleme şi mândria noastră ne ţine acolo. De multe ori, în loc să înţeleagem cealaltă persoană, dăm sfaturi, judecăm, dezaprobăm sau interpretăm în funcţie de propria noastră percepţie. Vorbim înainte de a verifica dacă cineva ne ascultă sau este "destul de acolo", pentru a asculta opiniile noastre. Incapacitatea de a comunica sincer cu o cealaltă persoană face să nu existe nici o interacţiune reciprocă şi sfârşim prin a vorbi singuri. Scopul general căutat în interacţiunile familiale este de a crea o stare de spirit unde toată lumea are de câştigat. Crearea unei astfel de stări înseamnă să folosim o comunicare proactivă mai des, de exemplu, "Luaţi în considerare opţiunile disponibile pentru noi toți", " Eu prefer o altă abordare, se poate?" sau "Am înţeles partea ta a monedei”. Pentru îmbunătăţirea comunicării cu adolescenții trebuie să respectați aceste reguli:
· Incercați mai întai să intelegeți, apoi să vă faceți înțeles.
Părinții au uneori tendința de a reacționa rapid, iar acest lucru se poate întoarce împotriva dorinței de a îmbunătăți comunicarea. Lăsându-l să vorbească nu numai că puteți evita să-l umiliți, dar va învăța astfel că îl veți asculta întotdeauna și că respectați ce are de spus.
· Fiți pe-aproape în ciuda faptului că vă respinge
Adolescenții va pot răni sentimentele dacă, într-un fel sau altul, par să vă respingă. Această evoluție poate fi o parte naturală a procesului de maturizare; pe măsură ce adolescenții învață să fie pe picioarele lor și să-și dezvolte încrederea în propriile decizii, părinții pot avea sentimentul că sunt respinși. Dar chiar dacă aveți sentimentele rănite, trebuie să mențineți deschiderea către comunicarea cu copiii. Ei se află în toiul unor schimbări dramatice de dezvoltare, sunt uneori copleșiți de evenimente și de schimbările care fac parte din viața lor. Trebuie să fiți pe aproape, deschiși spre comunicare, arătându-le și spunându-le tot timpul că-i iubiți, orice ar fi. Nu interpretați greșit replicile lor tăioase reducând comunicarea cu ei; continuați să le rămâneți aproape deoarece au nevoie de dumneavoastră mai mult ca niciodată.
· Urmați-vă inima și aveți încredere în intuiție
Permiteți uneori stereotipurilor să capete mai multă importanță decât are propria voastră intuiție. Nu lăsați să vi se întâmple așa ceva. Chiar dacă adolescentul este în plin proces de schimbare, tot părinții îl cunosc mai bine decât oricine.
Dacă intuiția vă spune că este tot un copil bun, nu cădeți în capcana de a vă pierde încrederea în el. Dacă intuiția vă spune că este ceva în neregulă, acționați în consecință și nu veți greși. Trebuie să aveți încredere în toate instinctele voastre și să vă dezvoltați capacitatea de a asculta (de a fi receptiv) pe toate lungimile de undă disponibile.
· Negociați cu adolescentul, este un lucru bun!
Negocierea este bună și pentru că le impune părinților să examineze regulile pe care le aplică și să le schimbe în mod conștient și atent pe măsură ce se dezvoltă adolescenții. Asta nu înseamnă că trebuie să cedați presiunilor sau să le permiteți lucruri care nu vi se par corecte. Înseamnă însă să discutați cu ei regulile și motivele din spatele lor.
· Uneori comunicarea indirecta funcționează cel mai bine.
Nu toți adolescenții pot sta la discuții de la suflet la suflet. De fapt, probabil că foarte puțini pot face asta. Cum puteți să tratați subiectele importante când adolescenții nici măcar nu se opresc destul de mult pentru o mică discuție? Ajutați-va de comunicarea indirectă. Scrieți un bilet, o scrisoare, un e-mail.
Planificați o scurtă discuție când adolescentul se află în mașină cu voi. Ei ascultă chiar dacă nu par să o facă. Poate va trebui să le dați timp pentru a absorbi ceea ce spuneți, fără a fi nevoiți să răspundă imediat. Obișnuiți-vă să comunicați indirect, este adesea cea mai eficientă metodă de comunicare cu adolescenții.
Ø Strategia benefică
Negocierea nu trebuie să fie o luptă de putere ci o muncă de colaborare, care să conducă la soluții acceptabile pentru ambele părți. Înainte de a negocia cu adolescentul, întrebați-vă ce doriți să obțineți. Dacă doriți o capitulare absolută, atunci mai zăboviți puțin și întrebați-vă la ce vă folosește. Chiar dacă este comodă pentru părinți, capitularea este o soluție doar la prima vedere. Pentru adolescent va însemna o confirmare că distanța față de părinți e uriașă, că dorințele sale nu contează și că în viață trebuie să aleagă între a îndeplini dorințele altora sau dorințele sale. Pe termen lung, repetarea acestei lupte în care părinții sunt unicii câștigători, are efecte negative. Astfel, vorbim despre cei care rămân „copilul mămicii” la vârste înaintate, sau despre rebeli pentru care nerespectarea regulilor rămâne un scop în sine, chiar și după ce au plecat din cuibul părintesc și au libertatea reală de a alege.
Negocierea cu propriul adolescent este o activitate care sprijină dezvoltarea acestuia. Prin negocierile cu părinții, adolescenții învață să-și construiască o identitate distinctă de cea a restului familiei și să-și asume responsabilitatea pentru propriile dorințe, emoții și comportamente.
Ø Negocierea productivă
Primul pas este pregătirea. Clarificați-vă ce doriți concret să facă adolescentul și ce limite ferme aveți. Alocați un interval de timp în care să puteți discuta fără să vă grăbiți și fără întreruperi.
La pasul doi, este necesar să ascultați. Cereți adolescentului să vă împărtășească punctul său de vedere și ascultați-l fără să-l întrerupeți și fără să faceți altceva în acest timp. Ulterior, arătați-i că ați auzit ce a spus și că dorințele sale contează. Reluați ceea ce ați înțeles că fiind important pentru el. Dați-i posibilitatea să completeze și să nuanțeze ce ați spus.
Prezentați-vă punctul de vedere. Când faceți asta, evitați să începeți cu „Da, dar…”, vorbiți rar, mențineți tonul mai degrabă grav și cald și păstrați contactul cu adolescentul. De exemplu: „Înțeleg că pentru tine este foarte important să te joci pe calculator, că această activitate te bucură cel mai mult acum, și că ai prieteni cu care te întâlnești online. (pauză) În același timp, eu îmi doresc să înveți rezonabil, astfel încât să te poți descurca la BAC și să-ți păstrezi opțiunile deschise, dacă vei vrea o bursă pentru care contează notele din liceu. În plus, mă îngrijorează că ai redus celelalte preocupări și activități (pauză)”. Dacă vă surprindeți vorbind mult, sau repetând lucruri pe care le-ați mai spus, opriți-vă.
Un alt pas important este consecvența în ceea ce transmiteți verbal și nonverbal. De exemplu, nu-i spuneți că nu aveți de gând să-i mai faceți curat în cameră, în timp ce-i adunați rufele murdare și le puneți în coș.
Explorați mai multe variante de compromis. Compromis înseamnă că fiecare dintre părți renunță la puțin din soluția sa ideală, dar obține totuși ceva cu care să fie mulțumiți. Întrebați-l pe adolescent ce variante ar fi, care să țină cont și de dorințele sale și de ale voastre. Se poate să vină chiar el cu o soluție care să fie mai mult decât mulțumitoare. Dacă nu poate veni cu o soluție, sau dacă vine cu una nemulțumitoare, faceți-i o propunere.
Un alt pas important este timpul pe care îl alocați. Dacă nu ajungeți la un acord, încheiați întâlnirea pentru moment și precizați-i când o veți continua: „Hai să ne mai gândim și să discutăm din nou mâine pe tema asta”.
La finalul negocierii, întăriți concluzia. Dacă ați ajuns la o concluzie, repeta-ți-o și verificați dacă aveți o înțelegere comună. Uneori, poate fi util să puneți în scris acordul la care ați ajuns.
Ø Dar....orice se poate negocia?
Nu orice se poate negocia, și de aici complexitatea muncii de părinte în această perioadă. Părinții trebuie să jongleze în permanență cu două sarcini care, aparent, se băț cap în cap. Ei trebuie să-și încurajeze copiii să exerseze roluri de oameni mari și, în același timp, să vegheze că granițele noilor teritorii explorate de adolescenți să rămână cât mai sigure.
Regulile ne-negociabile ar trebui să fie foarte clare și, în principal, legate de siguranța adolescentului. De exemplu, un părinte poate interzice consumul drogurilor, ca regulă ne-negociabilă: „Datoria mea că părinte este să am grijă de sănătatea și viață ta. Unele droguri dau dependența chiar și după o singură utilizare, altele pot provoca modificări ireversibile asupra creierului, iar altele conțin altceva decât crede chiar și persoana care le distribuie. Nu vreau să descoperi pe pielea ta că nu ai avut informații corecte atunci când ai consumat o substanță pe care o crezi sigură. Pentru moment, poți să te documentezi cât crezi că e necesar, iar când vei fi adult vei putea lua decizia pe care o vei considera cea mai bună pentru tine.”
Faptul că e o regulă ne-negociabilă nu înseamnă că părintele nu va fi dispus să discute pe această temă. Atunci când se discută, va fi clar că scopul nu este schimbarea regulii, ci împărtășirea de informații sau a unor puncte de vedere.
Important: indiferent dacă e vorba de un aspect negociabil sau nu, să nu sperați că dacă ați reușit să obțineți un acord că de la adult la adult cu adolescentul, nu va mai trebui să-l supravegheați în privință respectivă.
„ Atunci când îi explicați adolescentului regulile casei comunicați-i și consecințele pe care le va avea de suportat dacă nu le respectă și asigurați-vă că le înțelege. De exemplu: ”Dacă nu faci ordine până la plecarea la școală, vei suporta consecințele: fără televizor diseară.”
După un avertisment, dacă nu respectă consemnul, reamintiți-i consecința asociată nesupunerii sale și puneți-o în aplicare, în caz contrar riscați să vă pierdeți autoritatea în fața lui. Dacă adolescentul sesizează o slăbiciune din partea voastră în ce privește o regulă și impunerea sancțiunii prevăzute, va insista în aceeași manieră. Dar atenție sancțiunile trebuie să fie ponderate, adecvate și uneori... negociate. ”(Vallieres,S. Trucuri psihologice pentru părinți. Educația adolescenților, Editura Polirom,2013, p 113).
Ø Lecţia de sex
Un studiu recent arată că adolescenții, în marea lor majoritate, și-ar dori să afle informații corecte despre sex de la proprii părinți. Din păcate, cei mai mulți părinți pică examenul comunicării în acest domeniu. Spre exemplu, unei fete nu îi spuneți că nu are voie să facă sex pană la 18 ani. Îi explicați mai degrabă că, pană la 18 ani, tot aparatul genital, dar și partea din creier care îl comandă, nu sunt dezvoltate. Iar relațiile sexuale inițiate prea devreme perturbă acest echilibru și determină traume locale care, peste ani, pot favoriza apariția unui cancer genital. Iar unui băiat în loc să-i spuneți să nu ” umble din floare în floare”, mai bine i-ați explica cum se folosește corect un prezervativ ca să nu aibă probleme.
Ø Hamburger egal diabet
Un alt aspect important de discutat privește alimentația. Cei mai mulți preferă mâncarea extrem de procesată și consumată în compania prietenilor. Aceasta în defavoarea mâncării de acasă. Și ce puteți să-i spuneți? “Nu mânca dulciuri, nu mânca pâine albă și nu bea sucuri carbogazoase?!” Par interdicții dure dacă le comunicați unui adolescent. Așadar, în loc de restricțiile pe care, cel mai probabil nu le va băga în seamă, dați-i informații clare despre modificările fiziologice din corpul lui.
Adolescența este vârsta rezistenței fiziologice la insulină, fază premergătoare diabetului zaharat. Iar explicația constă în mărirea cantității hormonilor de creștere. Deci îi comunicați că e predispus la diabet tot din cauza hormonilor în loc să-i interziceți să consume hamburgeri sau chipsuri. Iar ca să-l determinați să mănânce proteine de calitate din carne, ouă, lactate fermentate, îi comunicați că altfel nu crește. De ce? Hormonii de creștere care se sintetizează în cantitate mare sub acțiunea hormonilor sexuali stimulează sinteza proteinelor. Rezultă creșterea oaselor, a mușchilor și organelor. Așadar, îi spuneți că, dacă vrea să crească mai mult de 15 centimetri în adolescență, proteinele sunt obligatorii și ele nu se combină cu pâine, sosuri cu zahăr, așa cum se regăsesc în shaorma, ci se combină doar cu legume.
Ø Şi, totuşi, cum mă comport ca părinte?
E inutil să-i spuneţi unui adolescent să nu mai stea cu orele în oglindă, să respecte programul făcut de adulţi, să mănânce ce îi puneţi în farfurie. Vă va băga în seamă doar când va avea nevoie de bani şi cam atât.
În principiu, adolescenţii nu vor să comunice cu părinţii pentru că au senzaţia că nu sunt înţeleşi, că părinţii nu sunt de acord cu ideile lor sau pentru că se tem de reacţia pe care ar putea-o avea la aflarea unor detalii din viaţa lor.
Dar atât voi ca părinţi aveţi nevoie de comunicare, cât şi ei, adolescenţii, au nevoie de sprijin şi de cineva care să-i înţeleagă. Abandonul şi reprimarea sunt, de obicei, metodele adoptate de către adolescent în conflictul dintre generaţii. Dacă pleacă supărat, nu vorbeşte sau spune că vă urăşte se numeşte abandon. Dacă e nepăsător şi se poartă de parcă nu ar avea nici o problemă se numeşte reprimare. Din ambele situaţii se iese prin compromis. Negociaţi ce vrea el să dea, ce vreţi voi să daţi. Deci îi comunicaţi să facă eforturi să ia o notă onorabilă ca să-l lăsaţi în club cu prietenii, unde ar putea să stea până dimineaţă.
Dacă ajungeţi într-un conflict, îi comunicaţi că fiecare trebuie să aibă de câştigat şi că trebuie să staţi la masa negocierilor. În felul acesta, iniţiaţi comunicarea cu propriul vostru copil.
De cele mai multe ori, acesta nu va refuza să vorbească. Când începeţi să vorbiţi la liber, spune-i printre altele: “Ce te deranjează la mine? Poate putem să facem ceva”. De fapt, important este să-i comunicaţi prin orice metodă că sunteţi egali şi că trebuie să vă trataţi reciproc ca doi adulţi. Este momentul ca părinţii să renunţe să comunice predominant: “Nu ai voie să faci aia”, “Mănâncă ce-ţi dau”, “Fă ce spun”. Apoi aşezaţi-vă confortabil la masa negocierilor, aşa cum se întâmplă în toate celelalte relaţii pe care le aveţi în societate.
3. Concluzii.
Regulile de bază în negociere cu adolescenții sunt:
Fiți un bun ascultător!
Respectați-i părerile!
Fiți clar și concis în privință regulilor care se pot negocia și care nu.
Adolescentul, în ciuda pașilor făcuți în direcția maturizării, va avea în continuare nevoie să repeți de 1001 ori anumite lucruri. Nu dezertați de la această activitate parentală de bază. Va fi cu folos în cele din urmă.
Bibliografie
1. Deac, I, Introducere în teoria negocierii, editura Paideia, Bucureşti, 2002
2. Faber,A., Mazlish,M. Cum sa-i asculti pe adolescenti si cum sa te faci ascultat ,editura Curtea Veche, Bucuresti,2010
3. Vallieres,S.Trucuri psihologice pentru parinti.Educatia adolescentilor,editura Polirom,Bucuresti 2013
4. Elias,M.J.,Tobias,S.E.,Friedlander,B.S., Inteligenta emotionala in educatia copiilor, editura Curtea Veche,Bucuresti,2007
5. Glaveanu,S., Dinamica grupurilor - suport de curs
7. http://www.scritub.com/literatura-romana/carti/CELE-DEPRINDERI-ALE-UNEI-FAMIL62787.php
